Prajitura Kinder Pingui

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (2)

Cred ca stie toata lumea despre prajiturica aceea usoara, cu blat de cacao, crema de frisca, strat interior de ciocolata si invelita cu generozitate in ciocolata, care este pe gustul copiilor si nu numai 🙂

Stiti ca puteti face acasa aceasta prajitura, cu minim de efort si astfel sa aveti la dispozitie o tava mare cu care sa va desfatati intreaga familie, dar si prietenii pe care aveti ocazia sa ii chemati in vizita?

Pentru a recrea aspectul si gustul prajiturii Kinder Pingui, Doamna Laura Laurentiu a incercat cu succes cu ani in urma o reteta care a fost incercata si savurata de multe gospodine care si-au dorit o prajitura fina si delicioasa.

De data aceasta vreau sa va prezint varianta mea si va astept cu impresii!

Ingrediente pentru o tava de aprox. 35×25 cm:

Blat:

  • 7 oua la temperatura camerei
  • 8 linguri pline zahar
  • 4 linguri pline apa
  • 150 g faina
  • 1 plic praf de copt
  • 35 g cacao

Preincalziti cuptorul la 170 grade si tapetati cu hartie de copt baza unei tavi depunghiulare de 35×25 cm.

Separati albusurile de galbenusuri iar pe acestea din urma le bateti foarte bine cu zaharul si cu cele 4 linguri de apa pana cand se albesc si isi dubleaza volumul (aprox.10 minute):

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake

 

Cerneti deasupra faina amestecata cu praful de copt si cacaua:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (2)

 

Si mixati cateva secunde pana la omogenizare:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (3)

 

Bateti spuma albusurile, pana in momentul cand formeaza varfuri, asadar nu trebuie batute spuma tare si densa, ci numia pana formeaza varfuri si nu curge din vas, apoi, renuntand la mixer, cu ajutorul unei spatule, incorporati in compozitia de mai sus, 1/3 din albusuri:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (4)

Cu miscari ample, de jos in sus, avand grija sa radeti baza si peretii vasului, adaugati din nou o parte de albus, amestecati de cateva ori, apoi restul albusului, cu grija sa nu iasa aerul din el. Veti avea o compozitie aerata, usoara:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (5)

 

Turnati compozitia in tava pregatita, nivelati frumos, mai ales la margini si colturi, apoi dati la cuptor pentru aprox. 20-15 minute sau pana cand trece testul scobitorii. Lasati blatul sa se raceasca complet in tava (este bine sa se odihneasca 2-3 ore chiar pentru a fi mult mai usor de taiat in 2, fara a se faramita), apoi il rasturnati, indepartati hartia de copt si il taiati in 2 felii egale si uniforme. Felia care a fost deasupra o asezati inapoi in tava cu taietura in sus pentru a deveni baza prajiturii si pentru a fi gaa de umplut, iar pe cealalta o lasati sa astepte cuminte.

 

Ingrediente pentru stratul interior de ciocolata cat si pentru stratul care va acoperi prajitura:

  • 200 g ciocolata neagra
  • 200 g frisca lichida neindulcita

Puneti intr-un vas ciocolata bucatele si frisca si puneti vasul la bain-marie, amestecand din cand n cand, pana cand ciocolata se topeste in totalitate si se omogenizeaza cu frisca. Luati vasul de la bain-marie si continuati amestecarea pana cand aveti o crema perfect omogena, lucioasa si care miroase extraordinar 🙂

Lasati deoparte, pentru a ajunge la temperatura camerei.

 

Ingrediente pentru crema:

  • 1 ou intreg
  • 2 galbenusuri
  • 90 ml apa
  • 150 g zahar
  • 600 ml frisca lichida neindulcita (smantana pentru frisca)
  • 3 plicuri intaritor de frisca
  • esenta de vanilie

Puneti la fiert apa impreuna cu zaharul si, din momentul in care incepe sa fiarba, lasati 5 minute pentru a se transforma in sirop.

In acest timp puneti intr-un vas incapator oul intreg si cele 2 galbenusurile si le mixati pana cand este gata siropul (5 minute). Luati siropul de pe foc si il adaugati in fir subtire peste oua, mixand in acelai timp. Continuati mixarea inca aprox. 5 minute, timp in care crema isi va dubla volumul si se va ingrosa, iar vasul in care mixati va ajunge la temperatura camerei (se infierbantase in momentul in care ati adaugat siropul fierbinte).

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (6)

 

In alt vas incapator puneti frisca lichida neindulcita rece si incepeti sa mixati la viteza mica. Dupa aprox. 1 minut adaugati cele 3 plicuri de intaritor de frisca si bateti in continuare pana cand frisca se intareste si paletele mixerului lasa urme. Adaugati 1/3 din frisca amestecului de oua de mai sus si omogenizati cu mixerul:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (7)

 

Renuntati la mixer si adaugati restul de frisca amestecand cu o spatula cu miscari ample de jos in sus.

Puneti in tava jumatate din cantitatea de crema rezultata, peste prima foaie de blat si nivelati cat mai uniform:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (8)

 

Deasupra acestui strat de crema picurati cu grija, din loc in loc, mai putin de jumatate din cantitatea de crema de ciocolata pregatita anterior si care a ajuns la temperatura camerei, apoi nivelati frumos:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (9)

 

In acest stadiu dati prajitura la frigider pentru aprox. 30 minute sau 5-10 minute la congelator (daca aveti loc) pentru a se intari stratul de ciocolata. Dupa timpul de racire, puneti din loc in loc restul de crema de frisca si nivelati frumos:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (10)

 

Asezati deasupra a doua foaie de blat, astfel incat sa fie cu taietura in jos, iar ceea ce a fost inainte baza blatului, cel pe care a fost lipita hartia de copt, sa fie deasupra:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (11)

 

Puneti deasupra restul de crema de ciocolata si nivelati cat mai uniform:

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (12)

 

Acum urmeaza partea cea mai grea! Trebuie sa lasati prajitura peste noapte la frigider! 🙂

Taiati in bucati potrivite, intotdeauna avand cutitul inmuiat in apa fierbinte, pentru a avea felii cat mai frumoase!

Veti vedea ca niciun mofturos nu ii va rezista acestei prajituri pufoase!

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (7)

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (3)

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (4)

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (8)

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (5)

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake (6)

Alexandra Vasile prajitura kinder pingui cake

 

 

 

 

 

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *