Truc 02: Pregatirea ingredientelor

Cu totii ne dorim sa pregatim celor dragi ceva dulce si asta cat mai repede, cu cat mai putin deranj in bucatarie si sa fie apreciat de toti. Pentru ca toata pregatirea acelui dulce sa  fie o placere, va sugerez cateva idei:

  • cel mai important este sa te asiguri ca ai in casa toate ingredientele pe care le cere reteta; este foarte neplacut sa descoperi pe parcurs ca nu ai destule oua sau ai ramas fara faina!
  • scoate untul si ouale cu cel putin o ora din frigider pentru a evita intarzierile legate de asteptarea ca untul sa ajunga la temperatura camerei;
  • pe masa de lucru aduna toate ingredientele necesare, pentru a le avea la indemana, fara sa mai cauti prin camara una sau alta si sa pierzi timp;
  • poti cantari dinainte ingredientele (faina, zahar, cacao, ulei, lapte praf) si sa le pui in vase diferite dar asta presupune mai multe vase de spalat, asa ca pune cantarul la indemana sau foloseste cani gradate, atat pentru solide cat si lichide;
  • cerne faina cu praful de copt pentru a fi sigur ca prajitura creste uniform si nu intalnesti cocoloase rele la gust prin aluat;
  • asigura-te ca ai un vas destul de mare pentru a amesteca ingredientele;
  • pregateste pe masa de lucru intotdeauna o lingura, o lingurita si un cutit, precum si servet de bucatarie in eventualitatea unor mici accidente;
  • tapeteaza cu hartie de copt tava (daca stii ca iti face probleme la copt) sau cu unt si faina, inainte de a incepe pregatirea propriu-zisa a desertului;
  • de cele mai multe ori cuptorul trebuie incalzit inainte de a pune desertul la copt, tocmai de aceea este bine sa il pornesti inainte de a incepe pregatirile;
  • asigura-te ca ai pe masa un vas in care poti pune diferitele resturi: coji de oua, sticlute de esenta, plicul gol de zahar vanilat sau praf de copt, pentru a evita plimbarile pana la cosul de gunoi.

Sper sa gasiti utile aceste sfaturi si sa le puneti in aplicare cand pregatiti ceva dulce pentru cei dragi voua! 🙂

pregetirea-ingredientelor

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *